acasă
Pe de alta parte, noi in Vest avem o altă problemă – îmbătrânim! Natalitatea e atât de mică acuma in Vest (şi asta nu e ceva rău în sine), că în curând nu o să fim decât pensionari! O să avem nevoie de muncitori tineri de undeva – şi de ce nu din România? (Dar în paranteză, fii atent! În lumea de astăzi, indiferent dacă spunem despre România, Anglia sau oriunde, nevoia e pentru muncitori cu o meserie, şi mai ales având abilitatea să dezvolte meseria după schimbările din societate.)
Dar dacă noi creştem mai şi mai bătrâni, şi dacă am avea nevoie de mai şi mai imigranţi să lucreze în ţara noastră, e posibil ca ţara să nu mai fie aşa cum o ştim, ci total schimbată, cu o cultură diferită, valori diferite, o populaţie diferită. Contează?
Pe moment, România e un net exportator de oameni, dar nu o să fie aşa veşnic. Eventual, după ce va deveni un membru al Uniunii Europene în câţiva ani, românii vor fi in aceiaşi situaţie cu cea a englezilor – adică, România va deveni un net importator de oameni; o să fie o invazie de muncitori din Turcia, din Republica Moldova, şi din Ucraina, doritori să vină în România. O să conteze?
Eu nu ştiu care ar fi răspunsul drept la nici una dintre aceste chestiunile referitoare la evoluţia societăţii, dar ştiu că mai există o societate despre care n-am vorbit încă: Împărăţia lui Dumnezeu. Eu cred că sunt un cetăţean şi al acestei societăţi, şi legea ei e dragostea. Ea trebuie să mă călăuzească de câte ori mă refer la mutarea oamenilor.
