acasă
Contezi? Cine eşti? ... ce eşti?
Dacă ai citit câteva articole de ale mele, sau dacă ai venit la conferinţele noastre, poate că ai avut impresia că mie nu-mi place forma tradiţională de gândire, impresia că eu cred că nu pot accepta ceea ce spun alţii (nici ceea ce spun eu!) fără a pune întrebări. Ai dreptate. Sunt un copil al Iluminismului, cel puţin, până la un punct.
Biblia spune că suntem creaţi din praf ... dar astăzi praful e disperare. Nu e plăcut să ne considerăm praf, dar sunt multe sensuri în care oamenii sunt praf, şi multe sensuri în care disperă. În general, spunem despre o pierdere a structurii, multora le e frica când trăiesc in afară oricărei structuri.
Unii (poate de exemplu din Orientul Mijlociu) trăiesc intr-o societate care s-a prăbuşit economic; alţii unde s-a prăbuşit moral sau filozofic. Şi-au pierdut identitatea alăturata structurii, şi ei sunt speriaţi şi umiliţi. Trebuie să găsească - sau să creeze - o noua identitate . Unii devin fundamentalişti (şi nu spun doar despre fundamentaliştii musulmani).
Mai mulţi din Vest si-au pierdut de mult cadrul religios, care ar fi putut să le dea limbajul unor fundamentalişti religioşi, dar cu toate acestea tot e o lipsă de semnificaţie profundă. O soluţie teocratică nu e binevenită aici. Dacă cineva ar zice „Dumnezeu spune că trebuie să fac aşa", m-aş gândi „bine, dacă Dumnezeu spune ceva, intr-adevăr trebuie să ascult - vezi în cele din urmă, nu sunt un copil pur al Iluminismului – dar cum ştiu că Dumnezeu a spus aşa de fapt ... cu siguranţă, faptul că tu ai spus aşa, nu e destul în sine". Asta e de ce prefer
