că exista o temă în comun între ele:  popoarele diferite ale Europei au început să se lipească la identitatea lor.  Dacă e ceva bun sau rău, se vede că popoarele au o viziune despre Europa care e foarte diferită decât cea pe care o are elita politică.  Elita – pentru motivele cele mai bune – zideşte o Europă care e unită în bejul ei.  Crede că asta e singura cărare spre bogăţie şi pace.  Deja a creat uniunea monetară, cu euro.  Constituţia ar fi fost un pas pe drumul spre uniunea politică, fără care euro nu poate funcţiona.  Etajul al treilea, inevitabil, ar fi uniunea culturală.  Bej.  Oameni obişnuiţi au simţit asta în inimă, şi s-au tulburat.  Se pare că mulţimile pasionante tot au un suflet când nu sunt la slujbă in catedralele de sticlă, un suflet colorat.  Vedem acest suflet şi în multe alte forme bineînţeles – de exemplu în demonstraţiile populare contra datoriilor africane.  Paradoxal, nu?  Pe de o parte, devenim victime doritoare ale consumatorismului, şi pe de altă parte, facem un protest moral contra efectelor consumatorismului.  Asta este.
 
Ce să zic?  Cu siguranţă aş prefera eurobej la un bej american, şi nu ştiu dacă există o alternativă a treia pentru noi acum.  Dar sper că da.
 
Sincer, nu spun că bej e rău.  Prin istorie, popoarele Europei trăiau în mizerie, şi se luptau şi se omorau din cauza deosebirilor religioase, a limbii, a tribului ... oare că e bine că am ajuns la o stare unde toţi sunt înfloritori, unde poţi crede orice vrei, unde fiecare individ e la fel ca oricare altul ... nu ... ?  Este un film, „Al Treilea Om", care era foarte cunoscut în Anglia.  E foarte vechi, alb-negru de fapt, şi se refera la  contrabanda în Viena ocupată după război.  Contrabandistul cel mai mare se justifică aşa:
 
„În Italia, timp de 30 de ani sub familia Borgia, aveau beligeranta, teroare, omor, vărsare de sânge, dar au produs Michelangelo, Leonado da Vinci, Renaşterea.  În Elveţia aveau frăţia – aveau 500 de ani de democraţie şi pace, şi ce a produs asta?  Orologiul cu cuc."